15 49.0138 8.38624 1 0 4000 1 http://acasa.teotrandafir.com 300 true

Vladimir Drăghia, APARIȚIE EMOȚIONANTĂ alături de familia sa! Unde a mers câștigătorul Exatlon „Alice tot încearcă să mă civilizeze, dar…”

0 Comments

La doar câteva zile după ce a revenit în țară, Vladimir Drăghia a ieșit împreună cu iubita și cu fetița sa. Câștigătorul Exatlon radiază de fericire de când s-a întors la familia lui.

Vladimir a ieșit cu Alice și cu micuța Zora la un eveniment. Cei trei au fost în centrul atenției pe toată durata evenimentului.

Extrem de fericit pentru că-și vede iubita și fetița după cinci luni de absență, Vladimir le-a luat pe amândouă în brațe.

„Alice tot încearcă să mă civilizeze, dar nu cred că va reuşi prea curând. Bine, cred că-i cam place de mine şi aşa„, a scris el pe Instagram.

Citește și: Vladimir Drăghia, plin de răni după experiența Exatlon

De asemenea, un fan al concursului a publicat o fotografie în care câștigătorul Exatlon  le citește unor copii. Extrem de degajat, Vladimir a fost surprins alături de copii, semn că acesta este foarte apropiat de cei mici, în general.

De altfel, acesta a dezvăluit în finala Exatlon că va dona toți banii primiți în concurs unei fundații care se ocupă de copiii care au probleme grave de sănătate.

Vladimir a dezvăluit imediat după ce a câștigat Exatlon că este extrem de fericit

„Nimic nu te poate pregăti pentru momentul ăsta. Aș vrea să le mulțumesc celor care au crezut în mine. Nu am câștigat eu, ci cauza pentru care am luptat. Sunt patru câștigători. Am avut ca norocul meu să fie mai mare. Le mulțumesc tuturor. La început am zis că voi dona jumătate dintre bani.

Citește și: Vladimir Drăghia, plin de răni după experiența Exatlon

Cel mai important lucru pe care îl poți face cu banii este să îi donezi. Cea mai importantă lecție este exemplul pe care îl poți da celor de acasă. Dacă eu am putut face asta după cinci luni de dormit pe scândură și mâncat orez, și voi puteți oferi un euro, un cuvânt bun și timp”, a dezvăluit Vladimir după ce a aflat că este marele câștigător.

Vlad Voiculescu, fondatorul MagiCamp, fundația spre care se vor duce banii de la Vladimir Drăghia, a vorbit despre gestul acestuia. Fostul ministru al Sănătății este impresionat de acest gest nobil.

„Nu știu dacă este așa, dacă datorită acestui lucru a câștigat. Cred că noi avem să-i mulțumim lui Vladimir nu doar pentru ce a făcut acum, ci pentru implicarea lui în ultimii ani pentru copiii din MagiCAMP, copii pentru care acest loc reprezintă de multe ori prima lor tabără.

După cum spuneam, Vladimir nu este lângă noi de ieri (n.r. finala Exatlon de miercuri seara), de la concurs. A înotat pentru noi la Swimathon, a strâns donații, a venit în tabără să facă activități cu copiii. Cam astea sunt modurile în care cineva cu profilul lui Vladimir ne poate ajuta.

Copiii se bucură tare când cineva cunoscut vine să îi vadă și să petreacă timp cu ei. O fază draguță cu Vladimir Drăghia este că le-am auzit într-o seară pe fetițele din MagiCAMP spunând înainte de culcare: „Ai văzut ce mușchi avea Vladimir Drăghia? Îmi venea să mă înec, doar ca să vină el să mă salveze”, a dezvăluit Vlad Voiculescu pentru wowbiz.ro.

loading...
Previous
Next

0 Comments

Leave a Reply