15 49.0138 8.38624 1 0 4000 1 http://acasa.teotrandafir.com 300 true

10 zile de DOLIU NAȚIONAL! Guvernul Marii Britanii tocmai a făcut anunțul!

0 Comments

Totul este pregătit deja pentru nefericitul moment în care Regina Elisabeta va pleca spre Ceruri. Casa Regală are un protocol riguros și se vor respecta o serie de pași, așa cum se întâmplă la decesul fiecărui monarh.

Mai mulți membri ai Executivului britanic condus de Theresa May au participat la un exercițiu unde s-a stabilit care este protocolul pentru ceremonia cea mai nefericită pentru familia regală.

După ce Regina se va stinge, o serie de reguli stricte vor fi puse în aplicare. Miniștrii Coroanei și personalul de la Palatul Regal au detaliat modul în care se vor desfășura cele 10 zile de doliu național.

Exercițiul poartă denumirea de „Castle Dove” și a fost pregătit într-o ședință prezidată joi de Cancelarul Ducatului din Lancaster, David Lidngton. Este pentru prima oară când s-a conovcat o astfel de adunare, scrie presa britanică.

O sursă care a văzut pregătirile a declarat pentru The Sunday Times că „este pentru prima data cand mai multi ministri s-au adunat in aceeasi incapere pentru a pune la punct detaliile legate de moartea monarhului”. Un alt oficial a declarat ca „aceasta masura a fost luata avand in vedere varsta inaintata a reginei Elisabeta”.

CITESTE SI: Meghan Markle a fost acuzată că nu a respecat-o pe Regina Elisabeta

FOTO: Cum a fost îmbrăcată Regina Elisabeta la nunta regală. Detaliul care a surprins

Nu e de mirare că se fac astfel de pregătiri deoarece starea de sănătatea a Reginei este în ultima vre

600 de membri ai Consiliului Privat vor pregati incoronarea printului Charles in cele 10 zile de doliu national de dupa moartea reginei.

Se estimeaza ca la Westminster Hall, locul unde va fi depus trupul reginei, vor veni peste un milion de oameni care vor dori sa isi prezinte un ultim omagiu celei mai longevive regine britanice.

Regina Elisabeta, legături cu România

Cine ar fi crezut că de numele Reginei Elisabeta se leagă România? Un profesor de istorie a făcut o analiză interesantă. Din cercetarea lui reiese că Elisabeta a II-a are rădăcini românești.

Conform profesorului clujean de istorie Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, actuala regină a Regatului Unit al Marii Britanii se trage din Transilvania.

Stră-străbunica Reginei era din Ardeal, spune istoricul. Este vorba despre Claudine Rhedey de Kis-Rhede, care a copilărit la Cluj și este înmormântată în Biserica Reformată din Sângeorgiu de Pădure din județul Mureș.

Claudine s-a născut pe 21 septembrie 1812 în această localitate mureșană și a plecat pe 1 octombrie 1841. A fost fata lui Ladislau Rhedey și a baronesei Agnes Inczedi.

Stră-străbunica Elisabetei a copilărit în Palatul Rhedey din Cluj. Fiul ei, Francisc, a fost tatăl reginei Maria a Marii Britanii, consoarta lui George al V-lea, arată arborele genealogic.

Previous
Next

0 Comments

Leave a Reply