15 49.0138 8.38624 1 0 4000 1 http://acasa.teotrandafir.com 300 true

Chiar în ziua cununiei fiicei sale, Florin Salam a făcut ASTA: „Să mă asculte!”

0 Comments

Betty Stoian, fiica lui Florin Salam, și Cătălin Vișănescu au făcut vineri cununia civilă. Betty urmează să devină mămică în câteva luni.

Dacă la cununie a purtat o rochie albă, mulată pe corp, care îi scotea în evidenţă excelent burtica de gravidă, la petrecerea de seara fiica lui Florin Salam a optat pentru o altă ţinută.

Betty Salam a ales să poarte o rochie lungă, în nuanţe de negru şi gri, iar părul şi l-a prins în coadă. Betty Salam a fost extrem de elegantă.

Evenimentul a fost unul deosebit de emoționant și pentru tatăl acesteia, manelistul Florin Salam.

Încântat că fiica sa s-a căsătorit și că va deveni și bunic, Salam a făcut primele declarații.

„Cel mai tânăr bunic o să fiu şi sunt cel mai fericit​. Să se iubească, să facă mulţi copii şi să mă asculte”, a Florin Salam celor de la spynews.ro.

Ce a făcut Cătălin când a aflat că Betty este însărcinată

A fost un moment frumos, Cătălin și-a dorit în primul rând foarte mult. El a avut o problemă medicală și am zis că e mai bine să facem mai devreme un copil. Când era mai tânăr, a aflat că nu poate face copii. Mi-a zis asta la câteva luni de când am început relația.

Nu a făcut nici un tratament, consider că a fost un dar de la Dumnezeu. Ne propusesem să rămân însărcinată pe la 23 de ani, voiam să încercăm diferite tratamente, dar dacă a venit mai devreme, noi suntem bucuroși”, a mărturisit Betty, la o emisiune TV.

Citește și: Andreea MArin a făcut ANUNȚUL. Este vorba despre fiica ei: ”Azi am avut lacrimi…”. Este incredibil ce s-a întâmplat

Cântăreața a spus că iubitul ei nu a avut nici o suspiciune că nu ar fi copilul lui, amândoi consideră că este un dar de Dumnezeu, venit la momentul potrivit.

Nu a existat nici o suspiciune din partea lui, să nu fie copilul lui. Tatăl meu a fost prima persoană cu care m-am sfătuit. Sunt pregătită, am foarte mulți fini, dar voi avea nevoie și de ajutorul familiei mele. Cred că o să-mi fie teamă când o să îl aud plângând din diferite motive”, a mai declarat fiica lui Florin Salam, la o emisiune TV.

Fata lui Florin Salam a anunțat ce nume va purta copilul ei și al lui Cătălin Vișănescu, iar gestul ei este unul emoționant.

„E băieţel şi o să-l cheme Mattias Ștefan. Ștefan de la mama mea. Am spus că, dacă o să fie fetiță, o să o botez Ștefania, dacă va fi băiat, o să fie Stefan. Nu am vrut să renunţ la acest nume”, a spus Betty Salam.

Previous
Next

0 Comments

Leave a Reply